POZITII CPBR


Asa cum a anuntat inca din luna septembrie 2014, desi Directiva europeana nr. 17 are ca termen de aplicabilitate luna martie 2016, CPBR considera ca elaborarea unei legislatii nationale care sa se armonizeze cu principiile Directivei este posibila chiar din acest an, asa incat orice operatiune de conversie ulterioara acesteia sa se bucure de garantia respectarii principiilor Directivei. 

Referitor la diferitele propuneri legislative sau ale societatii civile care vizeaza impunerea unui curs de schimb altul decat cel al pietei pentru conversia creditelor acordate in franci elvetieni, consideram ca aceasta problema nu poate fi tratata decat punctual, intre bancile care au acordat astfel de credite si clientii acestora, pentru gasirea de solutii viabile. 

Astfel, bancile membre ale CPBR care au acordat in trecut credite in aceasta moneda mentioneaza ca au demarat deja actiuni consistente pentru a reduce povara cresterii sumelor de plata ca urmare a aprecierii francului elvetian atat fata de leu cat si fata de celelalte valute, determinata de decizia bancii centrale a Elvetiei. Astfel de masuri bilaterale, ce vor fi avute in vedere si in continuare, sunt deja cunoscute din anunturile publice facute de aceste banci in zilele imediat urmatoare aprecierii monedei elvetiene.   

Relativ la conversia creditelor in valuta in general, facand exceptie de la cazul particular al celor in franci elvetieni, fiecare banca membra a CPBR stabileste propriile prioritati si practici de conversie privind stocul existent al creditelor, chiar in absenta legislatiei care doreste sa reglementeze in mod specific aceasta posibilitate, insa tinand cont de normele Bancii Nationale a Romaniei si de spiritul si principiile directivelor europene. 

In acest sens, se cuvine sa reamintim faptul ca mai multe banci membre ale CPBR au asigurat deja pe parcursul ultimilor ani conversia de credite. Aceasta s-a intamplat in masura in care acest lucru a fost solicitat expres de catre clienti si cand situatia financiara a titularului de credit si a familiei sale au indicat ca operatiunea de conversie permitea continuarea cu succes a relatiei de creditare.  

Bancile au tot interesul de a putea pastra clientii creditati si de aceea suntem optimisti in formularea celor mai eficiente oferte posibile, care sa mentina un echilibru intre posibilitatea clientilor de a-si plati imprumuturile si a bancilor de a-si limita pierderile cu care se confrunta deja si a putea continua sa contribuie la cresterea economica. 

Pentru a veni in sprijinul afirmatiei de mai sus, reamintim ca pe parcursul anului 2011, in contextul reducerii cu 25% a salariilor in cazul a milioane de salariati bugetari, bancile au inteles sa vina in intimpinarea situatiilor clientilor al caror venit a fost afectat semnificativ de aceasta masura, prin masuri specifice, bilaterale, chiar in absenta unei legislatii care sa le oblige sa faca acest lucru. Suntem convinsi ca acest lucru se va repeta si indemnam pe aceasta cale clientii cu probleme reale sa se adreseze bancilor unde au contractat imprumuturile pentru a gasi solutii fezabile.   

In acelasi timp, atragem atentia ca impunerea pe cale legislativa a unor solutii care nu respecta principiile economiei de piata sau se indeparteaza de principiile europene in domeniu pot genera, pe langa lipsa de predictibilitate in domeniile activitatii economice si investitionale, a unor situatii inechitabile in randul clientilor. Spre exemplu, persoane care au contractat credite de sute de mii sau milioane de franci elvetieni sau alte valute pentru investitii in afaceri imobiliare, ar beneficia de aceleasi conditii ca cei care in mod obiectiv nu-si mai pot achita ratele lunare pentru singura proprietate familiala cumparata.  
Bancile membre ale CPBR recomanda clientilor prudenta in luarea unor decizii in momente de volatilitate a pietelor valutare, cu impact in derularea ulterioara a unor credite pe termen lung. In acelasi timp, CPBR face apel la responsabilitate din partea reprezentantilor autoritatilor statului, dar si din partea profesionistilor din domeniile economic si juridic, atunci cand se exprima public sau in cadrul consultatiilor acordate clientilor, sa nu incurajeze decizii conjuncturale care ar putea avea un impact negativ pe termen lung. 

In ceea ce priveste prevederile OUG 46/2014, care urmaresc acordarea unor facilitati fiscale suplimentare clientilor care beneficiaza de un tratament de restructurare a creditului, bancile membre ale CPBR au achiesat deja la completarea acestora in consultarile recente cu Ministerul Finantelor si Banca Nationala a Romaniei si au fost de acord cu implementarea de astfel de masuri cu caracter de protectie sociala.    

In final, referitor la proiectul de lege al insolventei persoanelor fizice, bancile membre ale CPBR au apreciat ca adoptarea unei asemenea forme de legislatie este binevenita, insa doar in masura in care va fi bine definita si reglementata poate reprezenta un instrument de solutionare si doar pentru unele cazuri extreme. 

O astfel de lege ar fi deci benefica doar in masura in care nu va incuraja abuzurile in aplicare si lipsa de disciplina la rambursare in randul persoanelor fizice, ci dimpotriva, va determina aceste persoane sa isi gestioneze cat mai eficient bugetul de care dispun si sa faca o reala prioritizare a cheltuielilor si a nevoilor curente. Din pacate, ca si concept, pana in prezent consideram ca el nu a fost corect promovat si nici mediatizat deoarece a fost circulat ca o solutie perceputa ca potential salvatoare pentru consumatorii care, mai mult sau mai putin, pe o durata mai lunga sau mai scurta de timp, se confunta cu unele dificultati financiare, insa doresc sa-si mentina nivelul de trai actual chiar in conditiile scaderii veniturilor dupa perioada de criza.  
                                                                                                                          - - -   

Membrii CPBR sunt Banca Comerciala Romana, BRD - Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, UniCredit-Tiriac Bank, ING Bank Romania siVolksbank Romania. Cele sase banci care compun CPBR detin circa jumatate din totalul activelor bancare din sistem, angajatii acestora reprezentand peste o treime din totalul lucratorilor in sectorul bancar.


* Cu aplicabilitate din martie 2016: Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. Text cu relevanță pentru SEE. 

CPBR considera ca diferitele variante de proiecte de legi discutate inclusiv in ultimele zile in  Comisia de Buget, Finante si Banci a Parlamentului Romaniei trebuie sa tina cont de aspectele ce se doresc a fi reglementate prin directivele europene in domeniu.
Membrii CPBR sprijina dreptul consumatorilor de a fi informati asupra fluctuatiilor de curs si de a putea beneficia de conversia creditelor aflate in derulare, din valuta initiala, in lei, euro, sau orice alta valuta de creditare aflata in oferta curenta a bancilor si in care clientii isi castiga veniturile, prin aplicarea de prevederi conforme cu Directiva europeana nr. 17 din 2014*.
In plus, pentru a veni in intampinarea solicitarilor si nevoilor clientilor, membrii CPBR pot lua in considerare extinderea aplicabilitatii cerintelor referitoare la conversie sau de aplicare a altor mecanisme alternative de reducere a riscului valutar (ex.: restructurare sau refinantare) stipulate de Directiva europeana. Astfel, conversia ar putea fi aplicata nu numai la creditele in valuta garantate care vor fi acordate ulterior datei de implementare a directivei, ci si la orice tip de credite in valuta existente, indiferent daca acestea sunt sau nu garantate.
Tinand cont de aceste considerente, initiativele bancilor membre ale CPBR de conversie a creditelor au la baza un set de principii comune ‐ simple si echitabile ‐ pe care vi le prezentam mai jos. Facem precizarea ca bancile membre ale CPBR aplica deja in cea mai mare parte principiile 1‐10, urmand ca pana la sfarsitul anului in curs sa optimizeze si implementarea principiilor 11 si 12 in spiritul si prin transpunerea in sens larg al Directivei europene nr. 17

1. Dreptul la Conversia Creditelor acordate in valuta 
Orice client persoana fizica ce a obtinut un credit in valuta de la o banca membra a CPBR beneficiaza de dreptul la conversie a acestuia in lei, euro, sau in orice alta valuta de creditare din oferta curenta a bancii, daca acea persoana obtine veniturile in acea alta valuta;

2. Moneda de Conversie a Creditelor 
Conversia creditului va fi realizata din valuta in care a fost obtinut creditul, in lei, euro, sau in orice alta valuta de creditare din oferta curenta a bancii, daca acea persoana obtine veniturile in acea valuta. (Observatie: spre deosebire de practica din alte tari – ex. Ungaria – unde creditul a fost doar exprimat in valuta insa acordat in moneda nationala, in Romania consumatorii au beneficiat de credite chiar in valuta pe care au solicitat‐o, inclusiv in cazul creditelor in franci elvetieni);

3. Frecventa acordarii Conversiei 
Conversia creditului poate fi solicitata si obtinuta pana la eliminarea riscului valutar;

4. Cursul de schimb aplicabil 
Conversia creditului se face la cursul de schimb valutar aplicabil la data efectuarii operatiunii de conversie;

5. Structura de pret aplicabila 
Operatiunea de conversie se realizeaza in conditii de pret similare cu cele din oferta curenta a bancii pentru noua moneda a creditului, cu exceptia situatiilor in care partile decid de comun acord alte conditii;

6. Perioada de Rambursare a creditului
Perioada de rambursare a creditului ramane nemodificata. Exista insa si posibilitatea ca perioada de creditare sa fie prelungita, fara a depasi insa durata de contractare initiala;

7. Garantii (colaterale)
Operatiunea de conversie, specifica solutiilor de restructurare, nu necesita garantii  (colaterale) suplimentare. Bancile nu percep costuri pentru re‐inregistrarea garantiilor existente. Singurele costuri asociate sunt cele achitate de clienti catre terti;

8. Alti termeni si conditii contractuale
Toate celelalte conditii (termeni) contractuale anterioare momentului conversiei raman neschimbate, fara a afecta dreptul clientilor de a solicita ulterior operatiuni precum: rambursare anticipate, extinderea duratei de plata a creditului, restructurare, refinantare etc.

9. Informari asupra conversiei pentru clienti
Bancile pun la dispozitia clientilor

10. Asistenta pentru facilitarea conversiei creditelor
Bancile ofera clientilor asistenta necesara pentru a face la timp si in conditii optime toate demersurile in obtinerea unui acord de conversie;

11. Implementarea procesului de conversie a creditelor
Bancile membre ale CPBR intentioneaza sa defineasca impreuna cu BNR, ANPC si asociatiile de protectie a consumatorilor instrumente suplimentare de informare a clientilor privind riscul valutar si de raportare periodica a implementarii acestor principii in contextul mai larg al transpunerii Directivei europene nr. 17 din 2014;

12. Monitorizarea conversiei creditelor
CPBR se angajeaza sa asigure monitorizarea adecvata a aplicarii acestor principii de catre membrii sai.
Membrii CPBR sunt Banca Comerciala Romana, BRD ‐ Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, UniCredit‐Tiriac Bank, ING Bank Romania si Volksbank Romania. Cele sase banci care compun CPBR detin circa jumatate din totalul activelor bancare din sistem, angajatii acestora reprezentand peste o treime din totalul lucratorilor in sectorul bancar.

* Cu aplicabilitate din martie 2016: Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. Text cu relevanță pentru SEE.


In notificarea remisa ANPC joi, 11 septembrie, cat si in solicitarile premergatoare acesteia pentru organizarea de consultari, CPBR a insistat asupra faptului ca ANPC si comunitatea bancara trebuie sa gaseasca impreuna cele mai realiste solutii de implementare ale proiectului din punctul de vedere al cresterii transparentei, insa si pentru evitarea cresterii semnificative a costurilor la consumatorul final si a distorsiunilor de natura concurentiala.


Totodata, CPBR a relevat faptul ca proiectul de Ordin nu va putea fi implementat in forma sa actuala atat din considerente legale cat si din ratiuni ce tin de limitarile tehnice si practice ale arhitecturii sistemului de ATM‐uri atat la nivel national cat si international, motiv pentru care a cerut modificarea formei actuale a proiectului pe baza de consultari. In acest sens, CPBR si‐a manifestat si disponibilitatea de a conlucra cu ANPC inclusiv pentru elaborarea unui studiu de impact, cat si pentru termene realiste de implementare a formei finale a Ordinului.


Concret, CPBR a enumerat printre multe alte obstacole si faptul ca afisarea comisioanelor in valoare absoluta la ATM‐uri altele decat cele ale bancii emitente ar necesita schimbari inclusiv la nivelul sistemelor MasterCard si Visa si ar presupune ca orice banca din sistem cu retea ATM sa poata vedea in timp real comisioanele tuturor celorlalte. In cazul cardurilor in valuta, situatia ar fi si mai complicata, deoarece exista diferente de curs valutar intre data tranzactiei si data decontarii efective, iar in cazul cardurilor de credit ar fi din nou imposibil de a comunica clientului care ar fi costul cu dobanda aferenta respectivei tranzactii.


Mai mult, chiar dacă taxele și comisioanele standard ale bancilor sunt afisate în banci si disponibile pe site‐urile bancilor, exista categorii de clienti care beneficiaza de conditii specifice, care ar fi supuse în egala masura eventualului schimb de informatii intre banci, ridicand probleme de natura practicilor anticoncurentiale, cat si de respectare a confidentialitatii secretului bancar si comercial.


De asemenea, CPBR, pe baza informatiilor remise de catre bancile sale membre, a evidentiat faptul ca ar putea fi implementat cel mult un sistem de afisare al comisioanelor doar in cazul operatiunilor cu carduri desfasurate la ATM‐urile bancilor emitente, insa cu anumite limitari.
In aceasta situatie, bancile membre CPBR au anticipat ca va fi nevoie de un termen de cel putin 12 luni de la publicarea Ordinului si de costuri considerabile pentru a implementa chiar si numai acest sistem.


Membrii CPBR sunt Banca Comerciala Romana, BRD ‐ Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, UniCredit‐Tiriac Bank, ING Bank Romania si Volksbank Romania. Cele sase banci care compun CPBR detin impreuna aproape 6 000 de ATM‐uri, reprezentand mai mult de jumatate din numarul total de circa 10 700 de bancomate de pe teritoriul Romaniei.

 

LegislatiePozitii CPBR

    ACASA  |   RO   |   EN